Răspunsul ironic al lui Gardoș după ce Mitică Dragomir l-a numit „ciorbă reîncălzită”: „I-am dat și un tricou, sper că-l mai are”

Redactor:
Dan Mirea
Răspunsul ironic al lui Gardoș după ce Mitică Dragomir l-a numit
  • Publicat:
  • Actualizat:

Transferul lui Florin Gardoș la CS U Craiova i-a bucurat pe olteni, i-a pus în gardă pe rivalii alb-albaștrilor și a născut ironii din partea fostului șef al LPF, Dumitru Dragomir, care l-a numit „ciorbă reîncălzită”.

Chiar înainte de startul partidei CS U Craiova – ACS Poli Timișoara, fundașul, care nu e la 100% din punct de vedere fizic, a fost întrebat printre altele și cum comentează declarația lui Dumitru Dragomir.

Gardoș a ales să-i răspundă elegant: „Ce pot să zic? Domnul Dragomir mi-a fost simpatic tot timpul, iar în perioada în care am fost la Steaua m-a lăudat mai mereu. I-am dat și un tricou, sper că-l mai are. Eu sunt surprins de modul în care m-a primit lumea, dar mă așteptam să fie fel și fel de reacții. Cred că am făcut ceva pentru fotbalul românesc, iar fiecare poate să spună ce vrea. E alegerea lor”, a declarat fundașul pentru DigiSport.

„Gardoș e o ciorbă reîncălzită. Ciorbele reîncălzite nu sunt la fel ca cele calde. Gardoș n-a avut niciodată o cotă nemaipomenită, stați liniștiți. N-avea nici viteză mare, făcea pași mari. Iar după aceea accidentare îi e foarte greu să revină”, a fost reacția lui Mitică Dragomir după ce a aflat despre transferul lui Gardoș.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Adrian Mihalcea a semnat: ”Nimeni nu o să mă dea afară”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Boala CRUNTĂ cu care se luptă Anca Serea de ani buni: „Deseori, mi-e foarte rău și chem salvarea…”
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
Este BOMBA momentului în showbiz. Anamaria Prodan a făcut anunţul oficial
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Moșule, când e mai bine să mă însor, mai devreme sau mai târziu?
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Crima din Crângaşi, produsă din cauza unui Like dat pe Facebook. Victima încercase să îşi apere fiicele vitrege
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Nouă ERUPȚIE COLOSALĂ pe Soare! S-a VĂZUT tocmai din...
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte cu extratereştrii
Un cunoscut milionar român a ajuns la sapă de lemn, la fel ca Irinel Columbeanu! Ce spune fiica lui: Vorbeşte…
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Revoltător! Cum justifică Luis Fabian crima de la Padina: 'Trebuie să înghit eu?!'
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Rămâi pe loc fără PERMIS. Legea nouă care intră în vigoare în România
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Trei semne că discuți cu un robot escroc AI
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele ecologiștilor
Cum ne ajută zimbrii în lupta cu CO2. O turmă de 170 de capete, introdusă recent în România, schimbă calculele…
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Când este permisa traversarea deși nu exista trecere de pietoni?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×